top of page

Scrisoarea de intenție 2.0: Tehnici moderne pentru a impresiona angajatorii

  • Poza scriitorului: Job cu Job
    Job cu Job
  • 16 dec. 2024
  • 3 min de citit

Actualizată în: 3 sept.

Apetitul nostru pentru acest subiect a plecat de la vorbele unui recrutor de la o multinațională din România.


„Scrisorile de intenție? Sunt ca aperitivele la o cină sofisticată. Nu toți le apreciază, dar dacă sunt bine făcute, îți deschid pofta pentru ce urmează. O scrisoare interesantă mi-a salvat de multe ori timpul, pentru că am știut imediat dacă vreau să cunosc candidatul. Deci da, sunt necesare. Și nu, nu vrem să citim texte copiate de pe internet!”


Așadar, scrisoarea de intenție rămâne un element esențial al procesului de aplicare, chiar și într-o lume digitalizată și în continuă schimbare. Dacă până acum scrisoarea de intenție părea o formalitate, astăzi aceasta reprezintă o oportunitate reală de a ieși în evidență în fața angajatorilor. În era 2.0, scrisoarea ta trebuie să fie mai mult decât un document standard; trebuie să fie personalizată, autentică și bine structurată.


Hai să vedem cum să redactezi o scrisoare de intenție modernă, care să capteze atenția și să îți crească șansele de angajare.



  1. Începe cu un impact: o introducere personală captivantă


Angajatorii primesc zeci sau chiar sute de scrisori de intenție. Începutul trebuie să fie scurt, dar să capteze atenția imediat. Uită de formulările plictisitoare, precum „Cu respect, vă scriu pentru a-mi exprima interesul pentru poziția de...”. În schimb, încearcă o introducere personalizată, care să sublinieze motivul unic pentru care aplici.

Exemplu: „Când am descoperit anunțul pentru poziția de [rol], am știut imediat că aceasta este oportunitatea perfectă pentru a aduce contribuția mea la [nume companie].”



  1. Personalizează scrisoarea pentru fiecare angajator


Scrisorile de intenție generice nu mai funcționează. Cercetează compania, valorile și cultura sa organizațională. Află ce nevoi au și arată cum poți contribui la succesul lor.


Exemplu: „Sunt impresionat de angajamentul [companiei] față de sustenabilitate și inovație, valori pe care le împărtășesc profund. Experiența mea în [exemplu concret] m-a pregătit să contribui direct la [obiectivul companiei].”



  1. Fii autentic și evidențiază valoarea ta unică


Scrisoarea de intenție este șansa ta de a-ți pune în valoare personalitatea și competențele. Nu te teme să fii autentic și să evidențiezi ce te face unic. 

Iată ce am surprins de-a lungul timpului de la angajatori români:


„Când am primit o scrisoare de intenție care începea cu «Sunt un ninja al excelenței în Excel», am râs cu lacrimi. Dar ghici ce? Am chemat-o pe persoana respectivă la interviu. Creativitatea vinde, oameni buni!” (*Manager HR la o companie de IT)


„Am citit recent o scrisoare care spunea: «Mă vedeți în această poziție? Pentru că eu sigur mă văd!» Ei bine, am văzut și eu. Tipul era direct, carismatic și... da, l-am angajat.**” (**Recrutor la un startup tech)


„Cea mai memorabilă scrisoare pe care am primit-o? Cineva a scris: «Dacă mă angajați, promit să nu folosesc Times New Roman în rapoartele oficiale.» Mi-a arătat că are umor și respect pentru design. N-a fost Times New Roman, dar a fost angajat!**” (**Director Creativ într-o agenție de publicitate).


De altfel, mare parte din procesul nostru se concentrează pe a strânge informații cheie despre clienții noștri pe care le folosim apoi strategic pentru a arăta cine stă în spatele scrisorii. Umorul poate fi un astfel de exemplu. Candidatul ideal nu este întotdeauna acela cu cele mai multe calificări pe hârtie, ci cel care știe să își prezinte povestea într-un mod convingător.



  1. Adaugă cifre și exemple concrete


Angajatorii apreciază rezultatele măsurabile. În loc să spui că ai „abilități excelente de leadership,” oferă un exemplu concret. Un alt sfat este să nu repeți informația din CV. Nu există niciun motiv pentru care un angajator și-ar dori să citească același lucru de 2 ori.



  1. Adaptează tonul pentru a reflecta cultura companiei


Dacă aplici pentru o companie corporatistă, păstrează un ton profesional. Dacă aplici pentru un startup sau o organizație creativă, poți adopta un ton mai relaxat. Cum identifici tonul potrivit:

  • Cercetează site-ul companiei: Stilul de comunicare utilizat pe site-ul oficial, în postările de pe blog sau în secțiunea „Despre noi” poate oferi indicii despre tonul companiei. Este formal sau colocvial? Respectă acest model în scrisoarea ta.

  • Analizează prezența online: Profilurile de social media ale companiei sunt o altă sursă bună pentru a evalua cultura organizațională. O companie care folosește un limbaj prietenos pe rețelele sociale va aprecia un ton similar în comunicările primite.



  1. Finalizează cu o încheiere memorabilă


În locul unui simplu „Vă mulțumesc pentru atenție,” lasă o impresie puternică. Oferă un apel la acțiune sau reafirmă interesul tău.


Bonus: Poți include hyperlinks sau un cod QR către CV-ul tău, un portofoliu sau profilul de LinkedIn.


Easy peasy? Dacă da, chiar este! Cu puțin exercițiu… Nouă ne-a luat câțiva ani să ajungem la varianta scrisorii de intenție perfecte. Dacă totuși ți se pare complicat, uite un pas simplu aici: DM us!

 
 
 

Comentarii


Nu se mai pot adăuga comentarii la această postare. Contactează proprietarul site-ului pentru mai multe informații.
bottom of page